Ma uit pe geamul masinii , dar privirea imi este incetosata. Nu-mi dau seama daca de lacrimile mele sau de ploaia de afara. In urechi nu-mi rasuna decat vocea ta , tanguindu-se si jelind. Daca inchid ochii iti vad chipul palid si obosit , trupul bolnav si fara vlaga. Am fost , te-am vazut , ti-am sters ochii inlacrimati , ti-am sarutat obrajii brazdati de batranete si apoi te-am parasit. Inca o data. Ca de fiecare data. Si ma intreb de fiecare data daca nu cumva asta a fost ultima oara cand te voi fi vazut in viata. Si mi se frange inima gandindu-ma la tine , tu , suflet pustiit. Singura in jungla verde ce a cuprins gradina , uitandu-te mereu la poarta , asteptand sa-ti treaca cineva pragul , sa-ti dea binete , sa-ti mai aline singuratatea.
Nu pot sa nu ma gandesc , de fiecare data , ce gluma proasta ne joaca soarta. Cum , din cauza numeroaselor imprejurari , nu putem a fim alaturi de tine zi de zi , nu putem sa-ti alinam suferintele batranetii. Si daca maine nu vei mai fi , ultima mea amintire va fi imaginea ta , garbovita si plangand pe prispa casei. Ma doare si mi-e greu ca nu-ti pot fi alaturi si ma gandesc "la ce bun sa faci copii? sa ai o familie? daca nu sunt acolo sa aiba grija de tine la batranete?"
Nu m-am oprit nici la cimintir sa-l vad pe strabunicul. Am plecat in graba si n-am avut timp sa iau nici flori ,nici lumanari , nici tamaie. Ce drag mi-a fost si el si cat regret ca nu am realizat cand inca era in viata. Si cat ii duc lipsa si acum , dupa atatia ani. Vreau sa fiu alaturi de tine macar , daca nu am putut sa fiu langa el. Si nu stiu cum sa fac. Si inca o data ma razvratesc impotriva sortii crude si a unui Dumnezeu in care imi pierd credinta din cand in cand.
Nu pot decat sa plang. Pentru tine , pentru strabunicul , pentru neputinta mea.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu